Anul 2022 vine cu vești noi pentru șoferii auto și anume se modifică Codul Rutier. Aceste modificări aduc un nou spectru în ceea ce privește comportamentul la volan și cumva vin să aducă un plus de disciplină în trafic.
Dar cum se modifică Codul Rutier în 2022?
În primul rând modificarea codului rutier se va face prin intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 1 din data de 27.01.2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
a. Comportamentul agresiv la volan este sancționat
Așa zișii bombardieri vor fi sancționați conform acestei modificări legislative. Practic tot ceea ce are legătură sau implică un comportament agresiv la volan va fi sancționat și anume:
a. Flash-uri pe care șoferii le folosesc pentru a ,,da la o parte” alți participanți la trafic.
b. Deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta alternând din stânga în dreapta pentru a depăși un șir de vehicule care circulă în același sens.
c. pornirea de pe loc prin patinarea excesivă a cauciucurilor.
d. conducerea motocicletei sau a mopedului pe o singură roată.
e. realizarea de drifturi – realizarea unui derapaj controlat a mașinii în vederea rotirii sau întoarcerii acestuia.
f. folosirea repetată a claxonului.
g. mersul cu spatele cu scopul de intimida participanții la trafic.
h. circulația la o distanță redusă față de un alt vehicul, înaintea, spatel, sau în lateralul acestuia, precum și încetinerea bruscă a acestuia de natură a intimida un alt participant la trafic.
B. Aspecte ce țin de curățenia mașinii
Se va sancționa nepăstrarea unui parbriz curat, a geamurilor laterale precum și a lunetei dacă acest aspect va afecta vizibilitatea la momentul deplasării.
c. Aspecte ce țin de conducerea unei trotinete pe drumul public
a. Se va sancționa circulația cu trotinete sau biciclete fără mijloace de iluminare sau dispozitive reflectorizant – fluorescente în stare de funcționare pe timpul nopții.
b. Se va sancționa circulația cu trotineta sau bicicleta sub imperiul alcoolului sau a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.
c. Se va sancționa trecerea pe culoarea roșie a semaforului precum și nerespectarea semnalelor luminoase sau sonore de cale ferată.
Suntem de părere că aceste modificări legislative sunt bine venite, mai ales că regulile de circulație nu sunt respectate în România. Acestea sunt menite pentru a domoli comportamentul agresiv în trafic dar și pentru a veni in sprijinul șoferilor care respectă regulile de circulație.
Vom reveni cu un al doilea articol și vom comenta și celelalte modificări din cadrul legii si vom comenta cum se modifica Codul rutier in 2022.